WWAIT
Adesea, se creează imaginea unei persoane care știe exact cine este, ce vrea și de ce acționează așa cum o face.
Adevărata cunoaștere de sine arată adesea mult mai nesigură.
Poate începe cu o frază ca aceasta:
„De fapt, nu știu de ce fac asta.”
Cunoașterea de sine nu este o imagine finită despre tine
O persoană poate avea o imagine foarte bine stabilită despre propria personalitate.
„Eu așa sunt.”
„Eu niciodată nu...”
„Pentru mine este important să...”
Aceste convingeri pot fi complet corecte.
Dar pot, de asemenea, să ne împiedice să vedem situațiile în care acționăm diferit față de povestea pe care ne-o spunem despre noi înșine.
Prin urmare, cunoașterea de sine nu înseamnă doar găsirea de răspunsuri.
Este, de asemenea, capacitatea de a tolera pentru o clipă faptul că încă nu există un răspuns.
Situațiile repetitive spun adesea mai mult decât o emoție izolată
Dacă aceeași problemă reapare în medii diferite, s-ar putea să fie ceva interesant acolo.
De ce simt constant la locurile de muncă că nu sunt apreciat(ă)?
De ce mă retrag întotdeauna exact atunci când celălalt se apropie?
De ce amân lucruri pe care eu însumi/însămi le consider importante?
De ce mă surprind apărându-mă înainte ca celălalt să mă fi criticat?
Pentru o situație izolată, se găsește adesea o explicație.
Un tipar recurent începe să spună ceva mai mult.
A numi o emoție nu înseamnă încă a o înțelege
„Simt anxietate.”
„Sunt furios/furioasă.”
„Sunt dezamăgit(ă).”
Identificarea emoției este importantă, dar reflecția poate continua de aici.
Spre ce se îndreaptă furia?
Ce ai fi sperat să se întâmple?
Ce te temi că înseamnă dezamăgirea?
Ce anume din această situație te-a lovit atât de puternic?
Când același lucru este analizat din mai multe unghiuri, emoția începe să capete structură.
De ce ajută un partener de dialog?
În propria minte, este greu să te surprinzi.
De obicei, știm deja ce părere avem despre o situație.
Într-un dialog, pot deveni interesante micile detalii: cuvântul pe care l-ai ales, contradicția dintre două idei sau lucrul peste care ai trecut rapid.
Celălalt poate zăbovi asupra punctului pe care tu l-ai fi lăsat deja în urmă.
Din acest motiv, un proces conversațional continuu poate scoate la iveală lucruri pe care o singură auto-analiză nu le aduce la suprafață.
Cunoașterea de sine nu înseamnă auto-observare constantă
Nu totul trebuie analizat.
Dacă reflexia se transformă într-o supraveghere nesfârșită a propriilor acțiuni, poate chiar să te îndepărteze de propria experiență.
Scopul nu este de a construi o explicație perfectă despre tine.
Scopul este de a observa, puțin mai bine ca înainte, ce se întâmplă.
Uneori, o mică observație este de ajuns:
„Aici este punctul în care eu, de altfel, mă retrag mereu.”
Data viitoare, s-ar putea să existe cu o opțiune în plus.
Înțelegerea se schimbă
Modul în care te înțelegi astăzi nu este neapărat același cu cel de peste un an.
Asta nu înseamnă că înțelegerea anterioară a fost greșită.
Oamenii se schimbă, situațiile se schimbă și perspectiva se schimbă.
De aceea, poate că, până la urmă, cunoașterea de sine nu este o destinație.
Este o relație continuă cu propria experiență.